Povestea furnicuței la conacul părăsit

În pădure, lângă-un sat, umbrit de frunza de fag, 
stă de strajă un conac părăsit, abandonat. 
Cu obloanele crăpate si de putregai mâncate, 
cu cerdac ce-adăpostea un cuib mic de rândunea, 
cu sindrila de molid ce-l acoperea de frig 
și de ploi, dar si de soare că vara ținea răcoare, 
acum totu-i părăsit și ușor putregăit. 
Ușa avea un toc gros, neîngrijit si găunos, 
de la ploi și de la soare si de la dăunătoare. 
Lângă prag, negru, vioi, stă de pază-un musuroi 
de furnici și mari și mici și-i un du-te-vino aici. 
Când la deal și când la vale, de la mic până la mare, 
in coloană insirate, misunau in prag de toamnă, 
voioase si subtirele, negre ca niste mărgele, 
o grămadă de furnici c-au găsit un bob aici. 
Si munceau cu mare drag sa ducă bobul spre prag. 
Ba-l trăgeau, ba-l împingeau, toate se ingrămădeau 
să ia bobul in spinare, s-aibă Iarna de mâncare. 
Dar, micuțe, subțirele, bobul mare pentru ele, 
munceau toate cot la cot să miște bobul din loc, 
după muncă grea si chin, au mișcat bobul putin 
si, urnind bobul din loc pentru a-l duce înspre toc, 
numai cât ai zice pește, bobul se rostogolește 
si se-oprește, norocos, lângă tocul găunos. 
Ah, ce bine,  zice una,  bucurându-se întruna, 
acuma îmi e totuna, chiar de nu e-n  mușuroi, 
este aproape la nevoi. 
Dar, in cor, parcă vorbite, altele mai obosite, 
dar putin mai chibzuite, spun că: 
bobul pentru noi este bun in mușuroi, 
altfel 'geaba am trudit, toate de am ostenit, 
si-apoi va fi vai de noi, astupate-n mușuroi, 
sa n-aveam ce pune-n gură cat o fi iarna de lungă. 
Liniste pentru o clipă, strigă tare o furnică. 
Nu vă mai certați, luați loc, astăzi am avut noroc, 
bobul s-a rostogolit, altfel n-am fi izbutit 
să-l aducem numai noi până lângă mușuroi. 
Dar acum, că e aproape, haideți să ne unim toate, 
sa ne ștergem de sudoare, sa luăm bobul în spinare 
că ne-asigură mâncare cât o fi iarna de mare. 
N-au mai stat prea mult pe gânduri 
și-au format vreo patru rânduri, și-au împins toate vioi, 
băgând bobu-n mușuroi. 
Așa faptă reușită trebuia sărbătorită, 
și-au pornit hora de doi,toate lângă mușuroi, 
bucuroase, fericite și de muncă istovite, 
petrecînd, cantand, jucând, până când un nor plăpând, 
ce nu anunța nicicând vreun potop sau vreo furtună 
sa le strice voia bună, a sosit dinspre zavoi, 
cu vânt rece și cu ploi, băgându-le-n mușuroi. 
Și de-acum vor hiberna cât o fi iarna de grea, 
după munca grea din an,  așteptând sa vină iar, 
Primavara cu flori dese si cu miresme alese, 
câmpul sa fie-nvezit, la conacul părăsit.
                  
                               amatorul2021